Pentru zambetul de dimineata. Pentru privirea calda. Pentru vocea alintata. Pentru copilul inocent din suflet. Pentru grija ce se vrea ascunsa, dar atat de evidenta. Pentru timiditatea din gesturi. Pentru mana ferma si calda care intotdeauna ne-o gaseste pe a noastra. Pentru ca facem lucruri pe care nici macar noi nu ni le putem explica. Pentru ca nu putem ramane "suparati" decat pentru foarte putin timp si dupa aceea ne pare rau ca ne-am suparat. Pentru declaratiile nerostite, dar pe care le simtim la fiecare pas. Pentru ca este acolo cand toti ceilalti au plecat. Pentru ca putem plange si sa nu fie considerat un semn de slabiciune. Pentru ca "eu" devine "noi". Pentru figura ciufulita din zori. Pentru minciunile nevinovate doar sa "se scoata" cand a facut o boacana. Pentru ca iubeste copiii si animalele. Pentru ca putem fi exact asa cum suntem, fara nicio masca. Pentru rasarit, asfintit si tot ce acestea cuprind.
De ce iubim?
Pentru ca iubim. Si atat. Iar toate cele de mai sus vin la pachet, fara a fi insa raspunsul la intrebarea "de ce?"...
Cand se intampla, se intampla pur si simplu. Fara nicio conditionare, fara nicio lista de doleante, fara calcule si scenarii.
