Scrisori pentru Acasa

   

Oricat de multe "scuze" as cauta, uneori viata imi pare cumplit de nedreapta. 

Oricat as incerca sa vad partea pozitiva a lucrurilor, uneori paharul este gol, gol. 

Oricat m-as chinui sa zambesc, uneori nu reusesc decat sa intreb "De ce?"...

Oricat de tare as spune ca lucrurile, da, se schimba, uneori deschid larg ochii si vad ca nu se schimba aproape nimic in bine.

In imagine... scrisori pentru cei dragi de acasa trimise de copiii de la Institutul Oncologic Bucuresti - Sectia de Oncopediatrie. Au fost scrise pe coli de hartie personalizate si apoi depuse la posta de catre voluntari.

Asociatia Little People Romania <3

Two worlds

Vechi si nou. Acolo si aici. Trecut si prezent. 

Zambete printre lacrimi. Dorinte printre realitati. "DA" printre "nu"-uri.

Lumi diferite. Contraste care se atrag si se completeaza reciproc.

De ce?

Pentru zambetul de dimineata. Pentru privirea calda. Pentru vocea alintata. Pentru copilul inocent din suflet. Pentru grija ce se vrea ascunsa, dar atat de evidenta. Pentru timiditatea din gesturi. Pentru mana ferma si calda care intotdeauna ne-o gaseste pe a noastra. Pentru ca facem lucruri pe care nici macar noi nu ni le putem explica. Pentru ca nu putem ramane "suparati" decat pentru foarte putin timp si dupa aceea ne pare rau ca ne-am suparat. Pentru declaratiile nerostite, dar pe care le simtim la fiecare pas. Pentru ca este acolo cand toti ceilalti au plecat. Pentru ca putem plange si sa nu fie considerat un semn de slabiciune. Pentru ca "eu" devine "noi". Pentru figura ciufulita din zori. Pentru minciunile nevinovate doar sa "se scoata" cand a facut o boacana. Pentru ca iubeste copiii si animalele. Pentru ca putem fi exact asa cum suntem, fara nicio masca. Pentru rasarit, asfintit si tot ce acestea cuprind.

De ce iubim?

Pentru ca iubim. Si atat. Iar toate cele de mai sus vin la pachet, fara a fi insa raspunsul la intrebarea "de ce?"...

Cand se intampla, se intampla pur si simplu. Fara nicio conditionare, fara nicio lista de doleante, fara calcule si scenarii.

Silence today

Unii iubesc locurile zgomotoase, altii prefera linistea... Unii vor sa fie in centrul atentiei mereu pentru ca este exclus sa fie altfel. Altii se simt mai bine in umbra, discreti, "nevocali".

Cine este mai bun? Unde este puterea? Daca ridicam tonul vocii dam mai multa semnificatie cuvintelor rostite? Nu ma refer aici la teatru, actorie, interpretare... ci la viata de zi cu zi...

Aproape totul este o competitie in viata. Uneori ni se pare ca ies in evidenta cei care se aud cel mai tare. Intr-o lume superficiala, da, acest lucru este adevarat. Dar valorile pot fi apreciate si fara sunet. Uneori, in anumite contexte, momentele de tacere exprima mai mult decat mii de cuvinte. Ceea ce este strident si opulent nu este neaparat mai bun si mai valoros. 

De multe ori poate am tacut cand trebuia sa vorbesc, cu siguranta am vorbit cand trebuia sa tac. Poate am renuntat cand trebuia sa lupt, dar niciodata nu am considerat ca am luptat cand trebuia sa renunt. 

Poate am cerut prea mult cand am oferit prea putin. Viata nu este un sir de inregistrari contabile! Daruim din suflet fara sa cerem nimic in schimb. Dar uneori ai vrea acel "ceva" sa se intample... si se lasa asteptat... sau poate nu va veni niciodata...

Azi... este liniste...

Perspectives

Descopar ca sunt oameni care detin adevarul absolut: este bine asa, nu este bine asa... trebuie sa faci asta, nu trebuie sa faci asta... nu e bine pentru tine sa mergi mai departe in stilul asta... 

Ma stiu pe mine insami de mai bine de 30 de ani si tot ma mai surprind din cand in cand... Iau decizii pe care mi le asum intotdeauna, chiar daca uneori intuiesc de la inceput finalitatea si nu este deloc una pozitiva... dar merg pana la capat...

Cum cred unii si altii ca ma cunosc mai bine decat ma cunosc eu? Ascult opiniile, dar nu imi place sa primesc sfaturi cand nu le cer... Ma bucur de grija celor dragi, dar cand abia ai schimbat doua vorbe cu mine, nu cred ca poti spune ca ma cunosti si ca stii ce este mai bine pentru mine...

Da, cel mai inteligent mod este de a invata din greselile celorlalti, dar daca eu am facut o alegere, de ce vrei sa ma convingi neaparat ca nu asta este bine pentru mine?

De cativa ani nu mai judec oamenii... nu trebuie sa fie asemeni mie, eu trebuie sa ma adaptez... si imi este mult mai bine asa!

Ce este frumos pentru mine poate fi doar acceptabil pentru altcineva. Ce eu iubesc poate naste alte sentimente altcuiva. Oamenii sunt diferiti. Le apreciem calitatile si le toleram incruntarile si momentele acide.

Tot aud despre barbatul perfect si femeia perfecta. Despre "patratele abdominale", conturi consistente si statut social cu potential ridicat. Ridicat... cam cat? 8.5cm? Am auzit ca atat ar avea lungimea un card bancar. Sunt ferm convinsa ca acestea nu au nicio legatura cu cat de frumos este un barbat! Sa nu mai vorbesc despre femeia perfecta... :) Incredibil de frumoasa, extrem de inteligenta, cu aport financiar sustinut la bugetul cuplului, buna gospodina (calcat, spalat, curatenie in casa, gatit etc.), mereu plina de energie... si nu mai tin minte... citisem toate acestea undeva si m-am amuzat... sunt departe de a ajunge la aceste performante, dar cumva sunt impacata cu mine insami... ca mai am zone multe de imbunatatit, da, recunosc... dar lucrez, lucrez! :) Si nu, inca nu am gasit timp in cele 24h sa studiez retetele culinare in mod curent... doar pentru ocazii speciale! :)

Uneori ne pierdem in superficial si pierdem esentialul. 

Si nu ca o concluzie, ci ca o constatare (pe care cei apropiati mie o cunosc deja): doamnelor, burtica si inceputul de calvitie sunt semne de maturitate la barbati! :)